Notes on nothing

prin gaura cheii

Ganduri ieftine, de supermarket

Scris de krrokkx pe 13 iunie, 2008

Zona in care locuiesc e putin atipica. Gasesti aici toate felurile de oameni. Pentru ca toti mananca, ii intalnesc la supermarket.

Gica e zidar. Nu stiu cum il cheama, dar nu cred ca ar avea ceva impotriva sa ii zicem Gica. Sta la iesirea din supermarket, avand in fata un carucior pe jumatate plin. E inca imbracat cu hainele de lucru, pline de var, vopsele, praf.. Vorbeste la mobil, poate in tara, poate cu un amic de prin zona, venit, ca si el, la munca in strainatate. In carucior, salamuri, sunca, rosii, mancare de sandvisuri, mancare de santier. O punga de fasole, niste supe la plic si o plasa de cartofi vor avea darul de a-i aduce aminte de mancarea de acasa. Vorbeste tare in telefon, ca e departe si cand esti departe e bine sa vorbesti mai tare, pentru ca celalalt, care e si el departe, sa te auda. Vorbeste sfatos, cu aerul unui om care s-a ajuns. Aud doar o bucata de fraza: “Ma! El traieste intr-un vis, ma..”. Asa deci, cineva traieste intr-un vis, iar un zidar cu un carucior, imbracat in haine ponosite, ii povesteste asta altuia.. Nu e cazul lui, vezi bine. El are mobil, carucior pe jumatate plin si nu e prost. El s-a scos. Celalalt insa, traieste, bietul de el, intr-un vis..

Si Svetlana a avut un vis. Si se facea ca avea bani, nu multi, dar nici putini. Atat cat sa scape de griji. Svetlana nu stie sa faca prea multe. E inaltuta, pana in 30 de ani, cu parul blond spalacit si impinge printre rafturile cu sucuri un carut de copii Quinny la 500 de euro bucata. In carut, scaunul multifunctional Maxi Cosi, la 180 de euro, vandut separat. In scaun sta, fara sa inteleaga prea multe, pretul pe care l-a platit Svetlana pentru ca visul ei sa se implineasca: un copilas. Langa ei, tragand un carut plin cu de toate, sotul. Genul business man, carunt, cu chelie, trecut de 50 de ani, absent si superior, cu iPhone ca sa dea bine. Genul Svetlanei.

Ceva mai incolo, la dulciuri, se invarte Olga alaturi de printul ei uscat de ani. La congelate e Marina langa un pitic libidinos. Asta e problema cu visele, ori sacrifici ceva, ori renunti la ele..

Dar nu intotdeauna trebuie sa dai ca sa primesti. Doamna Y, aflata acum la raionul de branzeturi fine, poate sa depuna marturie in acest sens. Doamna Y este o localnica, trecuta de 60 de ani, vopsita roscat si tunsa tinereste. Nu e genul “mereu la moda”, dar e cu adevarat o doamna. Nu face gesturi bruste, ci fine, calculate, de om cu sange albastru. Are poate nepoti, copii doctori, scoliti in Anglia.. Se uita cu un usor dezgust la turisti. Daca nu e dezgust, atunci cu siguranta e indiferenta. Vreme de 60 de ani au venit si au plecat, fetze noi in fiecare vara, la malul marii. Fetze pe care nu merita sa le retii, pentru ca peste o saptamana o sa vezi intotdeauna altele. Si totusi, de cand se stie, singura sursa de venit a doamnei Y au fost acesti turisti. Doamna Y nu le poate suporta pe Svetlana, pe Olga si pe Marina. Pe o insula mica, plina de turiste blonde si inalte, concurenta e acerba la barbatii locali, asa ca trebuie sa o intelegem.

Pe drumul spre casa l-am ajuns din urma pe Gica. Nu mai vorbeste la telefon, dar impinge in continuare fara prea multa tragere de inima caruciorul cu mancare catre casa, desi s-a indepartat de multisor de supermarket. Locuieste in zona cu mine. O zona putin atipica, dar in care gasesti toate felurile de oameni.

4 Răspunsuri sa “Ganduri ieftine, de supermarket”

  1. kecs spus

    I like your writings…

    let’s roll another one :)

  2. krrokkx spus

    Multumesc. Mai treci pe la noi..

  3. ada spus

    ai scris frumos dar chiar si cu titlul sugestiv ,,ganduri ieftine..”cu care aparent te justifici, tot se vadeste superficialitatea, lipsa profunzimii (judeci prea usor), destest oamenii ca tine, … de ce ne ambitionam sa-i observam pe altii, sa le vedem cusurul? ia incearca o autoironie, …as fi curioasa…

  4. krrokkx spus

    Ia te uita cine ma acuza pe mine de superficialitate: cineva care ma judeca dupa ce a citit doar cateva randuri de-ale mele pe un blog. Ironic, nu?
    Si de ce ma rog ai fi tu curioasa sa ma autoironizez eu?

Lasă un Răspuns

XHTML: Poţi folosi aceste etichete: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <pre> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>