Rockul a murit, trăiască rockul

Săptămâna trecută mi-am luat porţia de Vamă, ceva scurt, o escapadă de trei zile. Ultima dată ajunsesem acum doi ani şi eram extrem de nerăbdător să simt infuzia de libertate si nonconformism specifică locului. Nu a fost să fie. Am găsit o Vamă cuminte, liniştită aproape părăsită. Cele câteva corturi de pe plajă erau în mare parte ocupade de rokeri trecuţi de prima tinereţe veniţi cu familia. Singurul neschimbat era festinul gastonomic de la Şoni. În rest “El comandante” se mutase undeva in capătul dinspre bulgari şi se numea acum “El grande comandante” în locul lui fiind o cantină curăţică, cu faianţă care făcea notă disonantă cu toată atmosfera de acolo.

In rest, seara acelaşi chef în faţă la Mitocanul dar cu o muzică modernizată, presărată din când în când cu un Iron Maiden sau o Metallica de crăpau moşii dând din cap pe ele, cu fel şi fel de personaje, de la motociclistul penibil de Mangalia venit la agăţat puştoaice rătacite cu replici de toată jena, până la fiţele de la litere care se afişau la amiază cu Insula din ziua de ieri a lui Umberto Ecco, versiunea în franceză  şi se chinuiau să citească două pagini în trei ore printre inghiţituri de bere la halbă, că de, dă bine…

Am plecat din Vamă convins fiind că tocmai am asistat la un schimb de generaţii şi toate astea confirmate de trăirile lui Catălin de după concertul Metallica (redau integral cu permisiunea tacită sper) :

dap, bre…a fost mişto… cu 2 chestii am rămas de la concertul ăsta: sonorizare proastă şi lume schimbată … nu mai vezi nene rockerii de altădată, acum toţi civilizaţi, organizaţi…. Naşpa senzaţie, după un concert să fii fresh, să n-ai nimic… data trecută 3 zile numai greieri am auzit; simiţi nevoia să te simţi rău …să ai ceva după un concert d-ăsta.