Comentarii pentru: De la Viata, cu dedicatie..

de: Silviu

Silviu — Tue, 09 Sep 2008 07:18:28 +0000

Condoleante.

In clipele astea cel mai greu e sa vezi ca viata merge inainte cu nepasare ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, timpul nu are obiceiul sa pastreze momente de reculegere. Asta ne asteapta pe toti (mai devreme sau mai tarziu) chiar daca nu constientizam.

de: youany

youany — Wed, 03 Sep 2008 19:28:32 +0000

imi pare rau si condoleante krrokkx…

toti incercam sa uitam ca aceasta frumoasa calatorie prin viata are un sfarsit, si nu putem intelege de ce totul trebuie sa se termine intr-o zi …cred ca cea mai frumoasa idee despre moarte am vazut-o in “Star Wars” …cand Anakin era tentat sa treaca de partea “fortelor intunecate” pt ca ii era teama ca o sa ii moara iubita …si Yoda ii explica, ca oamenii sunt cu adevarat echilibrati si puternici cand realizeaza ca le este teama ca le mor cei apropiati, pe care ii iubesc, doar pt ca sunt egoisti …si pt ca se gandesc ca ei nu o sa ii mai vada…dar nu privesc niciodata din perspectiva, ca daca iubesti pe cineva il lasi sa ii fie mai bine, chiar daca asta inseamna ca nu o sa il mai vezi niciodata …

Poate totusi dupa viata asta pe pamant, urmeaza ceva “mai bine” …cred ca ideea mortii devine inacceptabila doar daca intr-adevar viata pe pamant este tot …nu exista nimic dupa moarte …atunci chiar este trist …

de: allias

allias — Wed, 03 Sep 2008 18:00:39 +0000

moartea e tristă.
însă mie cel mai trist în însăşi necunoscutul din ea, mi se pare dispariţia omului drag. şi nu pentru mine, cel care rămân în viaţă, nu. pentru cel care se prăpădeşte. eu merg mai departe, îmi mai aduc aminte când şi cînd, mai aprind o lumânare. însă el…chiar nu mai este. şi nu se mai poate bucura de nimic lumesc, nimic din ceea ce cunoaştem. asta mi se pare cel mai trist.

dar acum ce să mai zic…viaţa merge înainte şi odată cu ea şi moartea.

de: dreamingjewel

dreamingjewel — Wed, 03 Sep 2008 17:14:28 +0000

Da, mi se pare înfricoşător. De ani de zile trăiesc cu această spaimă, că aş putea să îi pierd pe cei din familie. Şi de fiecare dată când mă revolt faţă de ceea ce eu percep ca fiind tentativele părinţilor de a dădăci în continuare ditamai femeia, majoră de hăt de mult, după aia mă simt de doi bani, pentru că îmi reamintesc că nu or să fie acolo tot timpul şi că o să vină o zi când ceea ce acum îmi pare ca o intruziune îmi va lipsi.În fine, nu sunt fiica pe care ar merita-o ai mei şi ştiu că o să îmi pară întotdeauna rău că i-am dezamăgit. Încerc să repar ceea ce se poate şi uneori eşuez şi în asta. Dar presupun că într-un fel asta e valabil pentru toţi părinţii şi pentru toţi copiii. Ca oameni, toţi suntem imperfecţi şi toţi dezamăgim, în final important este ca părinţii tăi să ştie că i-ai iubit. Îmi pare rău că nu ai avut mai multă vreme să arăţi asta aceluia pe care l-ai pierdut.

de: eddy

eddy — Wed, 03 Sep 2008 11:07:14 +0000

Până la urmă viaţa e o sumă de evenimente dintre care unele sunt cu minus din păcate. Vedem cum dispar oameni de lângă noi şi lucrul ăsta e inevitabil oricât de mult ar durea dar, în acelaşi timp, apar oameni noi în viaţa noastră şi totul o ia de la capăt. Important e să vă ridicaţi după o cazătură ca asta, să trageţi aer in piept şi să mergeţi mai departe.

de: krrokkx

krrokkx — Wed, 03 Sep 2008 10:44:37 +0000

Multumesc, Paul. Nu te cunosc, dar apreciez faptul ca ai lasat cateva cuvinte pe amaratul asta de blog, pentru un om pe care nu l-ai cunoscut niciodata.

de: Paul

Paul — Wed, 03 Sep 2008 08:41:11 +0000

Frumos scris. Trist ca e real. Îmi pare rau …