Fabulatii de dupa razboi

Cand am intalnit-o pe Rita Fannenstrom eram tanar. Lucram pentru armata norvegiana cu jumatate de norma (imi pierdusem o mana in razboi). Terminasem tot ce aveam de facut prin Oslo, dar am hotarat sa mai raman o noapte prin oras, mai ales pentru ca era seara dansanta la “Licuriciul danez”. Asa ca i-am dat liber ordonantei mele, Pamela si

Eu, gelul de duş şi criza…sau cum am pierdut un Ferrari

Zilele trecute, aflându-mă într-un supermarket după niscaiva fructe de sezon am decis că mi-ar trebui nişte gel de duş. Zis şi făcut; mă îndrept spre sectorul de cosmetice unde se întindeau rafturi întregi cu chestii de scos mirosurile animalice din noi. Bineînţeles că

Femeia la volan (fara rautate)

Am mereu senzatia, dupa pachetelul de servetele etalat pe bord, ca femeile sofer sunt niste plangacioase. Indraznesc sa presupun ca servetelele trebuie sa fie cat mai la indemana, pentru ca

Io, Ştefan Voievod…

Câteodată ai nevoie să te duci la miliţie şi să îţi iei dovada că nu ai călcat în … afara minunatelor reguli sociale.

Am avut şi eu nevoie de “docomentul” în cauză aşa că

Ba p’a mătii (locul de parcare)

Aproape târziu în noapte, ceasul 11.30, venit de la un drum, nici lung, nici scurt, dar printr-o ploaie torenţială, ajung uşor obosit în faţa blocului. Ca să vă introduc totuşi în decor trebuie să vă spun că locuiesc într-un bloc de trei niveluri, pe o stradă plină de case, căsuţe şi căsoaie, bloc care posedă locuri de parcare acoperite pentru fiecare apartament.

Oarecum mecanic,

Invataturile lui Neagoe Basarab catre fiul sau Teodosie (sau invers)

Cu ajutorul fetitei mele de 6 luni am reusit sa imi explic deja ca omul, de mic de tot, stie sa faca felurite lucruri in felurite feluri. Dar pe asta nu mi-o explic. Desi molfaie cu deosebita constiinciozitate si entuziasm diverse materiale necomestibile (plastic, plush, cauciuc, lemn, iar plastic, haine, ciorapi, degetele ei, degetele altora, paturi, etcetera, etcetera, etcetera) fetitei mele nu ii plac legumele. Motivul? Au un gust ciudat..

Gândire cu premeditare

Timpul înseamnă bani şi viaţa e o curvă…asta ştim cu toţii, iar în ziua de azi nimeni nu mai are timp, fapt extrem de normal, că doar viaţa nu te fute pe gratis, nu?

Elena Basescu – viitor de aur tara noastra are

Orbiti fiind de ascensiunea fulminanta a Elenei Basescu (aka Barbie din Carpati) pe scena politica, ne-am dedat cu voiosie la un mic experiment. Discret, in liniste si pace, am deschis un mic blog, elenabasescu.wordpress.com in care am postat cateva presupuse cuvinte de multumire ale vlastarului prezidential. Dupa care am lasat timpul (si super profesionista presa romana) sa isi faca datoria.

In mica noastra plasa a intrat o ziarista de la Adevarul

Noi, fratele cel mare

Din “illo tempore” omul s-a căutat pe sine cu mai mult sau mai puţin succes; unii au reuşit în această încercare, alţii încă orbecăie dar, indiferent de rezultat cu toţii au aruncat un ochi şi în curtea vecinului (noi ca români probabil asteptând să moară capra, dar nu despre asta e vorba aici).

Odată însă cu utopica creaţie a lui George Orwell, cu toţii ne-am dat seama că poate exista un ochi mai mare care să ne supravegheze pe toţi iar sub spectrul goliciunii, nu neapărat fizice, am încercat să împiedicăm acest montruos exerciţiu….până în zilele prezente.

Am ajuns acum in postura ipocrită de a

De dulce (cu rahat)

Pofticios fiind, omului i-a placut dintotdeauna rahatul. Atat de mult, incat a incercat sa il faca parte din viata sa de zi cu zi, prin expresii care mai de care mai plastice. Urmaream mai deunazi pe sarite un film, Man in the chair (2007) si mi-a ramas in minte o replica a lui Cristopher Plummer catre proaspatul sau invatacel din film:

“Look, kid, you can’t polish a turd.” – Stii, pustiule, nu poti lustrui un rahat.