Notes on nothing

prin gaura cheii

Cogito ergo primarius sum…sau care este

Scris de eddy pe 23 mai, 2009

Pe Vanghelie virgulă primaru’ care este virgulă îl bate gândul să-şi facă blog! Ştirea nu ar fi aşa nemaipomenită prin natura demersului în sine având în vedere faptul că în ziua de azi orice tâmpit vine la pachet cu blogul personal (o notă pentru cei din categoria logicii vangheliene – “orice tâmpit are blog” nu este echivalent cu “toţi bloggerii sunt tâmpiţi”…şi Da! am insinuat că Vanghelie e tâmpit, tâmpit din cei cărora le place să stea în faţă) …continuăm…ci prin explicaţia care stă la baza demersului. (discurs vanghelian prin natura expunerii)

Cică băiatul a cumpărat o carte cu bloguielile lui Năstase (acum mă gândesc cât de tâmpit ar trebui să fii să cumperi o carte cu bloguiala lui Năstase…raspuns..tâmpit cu blog) şi ….fiţi atenţi la asta…

liderul PSD Bucureşti mărturiseste că “gândeşte tot timpul, şi când doarme gândeşte”.(sursă Hotnews)

deci trebuie să facă blog.

Noi avem convingerea că cei care intră şi a doua(poate a treia) oară la cutia noastră de gânduri sunt la fel de inteligenţi ca noi (sau poate mai mult) aşadar pot să te întreb : Când a fost ultima oară în viaţa ta când ai stat şi ai fost străfulgerat de constatarea : “Incredibil cât pot să gândesc…nici nu-mi vine să cred cât am gândit azi!”? …da-mi voie să aproximez…NICIODATĂ

Da, Niciodată pentru că pentru noi, oamenii normali, gânditul nu presupune efort, nu doare, face parte din natura noastră…de exemplu putem să stăm şi să constatăm “Cât am alergat azi” sau dacă nu suntem alergători de performantă…”Nu-mi vine să cred cât am croşetat azi”…dar nu şi gânditul…

Şi cu toate astea, Vanghelie ne întră în casă în fiecare zi de zi, e primar (votat) în capitala României şi se visează preşedinte…

Lasă un Răspuns

XHTML: Poţi folosi aceste etichete: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <pre> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>