Viata ca o cana

Ma tot intrebam de unde atata zbucium in viata. De unde nelinistea. Ma intrebam nu zacand intr-un sant pe marginea strazii, ci pe plaja la o bere, intre prieteni sau in familie, in mertzanul meu sclipitor de alb, sau cand ma joc cu fetita mea. In padure, in avion, in apa, sub apa, pe apa, in liniste si in pace. Ce lipseste?

Ma intrebam si azi, in timp ce duceam absent cana la gura, ca sa beau. Si atunci am inteles un lucru pe care, ce ironic, il stiam deja. Toti oamenii au o toarta, ca si canile. Mai devreme sau mai tarziu o gasesti, ii apuci de toarta si te simti bine. Ii misti in stanga, in dreapta. Ii iei de toarta si ii arunci. Ii culegi din gunoi. Ii zgaltai. Ii intorci cu fundul in sus. Ii iei de toarta si le dai in cap altora cu ei. Ii balanganesti usor pe deget ca sa nu te plictisesti.. Ii iei de toarta ca sa ii trantesti de coltul mesei si sa ii spargi. Ii tii de toarta, dar ii scapi din neatentie. E usor..

Nelinistea? Ehehei.. ce simplu ar fi daca as putea sa ma apuc singur de toarta mea..